top of page
  • Poza scriitoruluiProfu'

Ride-ul Păcătoșilor: O Aventură Spirituală

Decizia de a călători către Muntele Athos a fost una spontană, dar pregătirile s-au desfășurat cu o rapiditate surprinzătoare. Așa a început "Ride-ul Păcătoșilor", o expediție ce s-a dovedit a fi mai mult decât un simplu drum pe motocicletă – a fost o călătorie de redescoperire și purificare spirituală.


Totul a pornit cu anunțul capitanului nostru, OmBun, care ne-a invitat să ne „spălăm sufletele de păcate” printr-o vizită pe Muntele Athos:


"Cu oarece pioșenie ne-am gândit că niciodată nu este nici prea târziu, dar nici prea devreme pentru a ne mai spăla puțin sufletul de păcate, așa că ne-am gândit că s-ar impune să pornim în Ride-ul Păcătoșilor! 🙂

Traseu: Buc- Muntele Athos -Balcik - București

Plecare: 14.05.

Pe 15.05. urcăm pe Muntele Athos, 2 zile program de voie, fiecare cu gândurile, părerile și spovedaniile lui.

Pe 17.05. dimineața plecăm spre Balcik pentru a ne reuni cu HOG-ul, pentru o nouă petrecere de neuitat. 😃

Pe 19.05. - acasă, revenim la viața de zi cu zi după o experiență unică și o călătorie de suflet.

Înscrieri în privat doar vreo 2-3 zile, apoi Balamuc trebuie să se ocupe de obținerea pașapoartelor pentru enoriași."


În urma acestui mesaj, 16 camarazi și-au anunțat prezența și imediat organizarea a început. Fiecare membru avea un rol clar. Bala s-a ocupat de accesul pe munte și programul de pe Muntele Athos, OmBun a gestionat organizarea și comunicarea, iar eu (Profu') am avut grijă de cazări și strânsul banilor. Pe parcurs, toată lumea a contribuit, inclusiv Nemu, care descaleca rapid de pe motocicletă la fiecare barieră și plătea "tributul" pentru fiecare motocicletă care trecea.


După ce totul a fost pus la punct, ne-am urcat pe șa și ne-am întâlnit la 7 dimineața la ieșirea din București pentru a începe aventura marca Hai Hui. Grupul nostru era format din: OmBun, MaiNea, Profu, Flaviu, Jokeru, Varu, Tricky, Doc, Blue-i, Nemu, Cici, DonBila, Jereu, Bala, Fantomas și Yoyo.


Am alimentat și am plecat la drum, având peste 700 km de străbătut. La vama Giurgiu, am avut parte de prima peripeție: Bala și-a uitat talonul acasă și nu putea ieși din țară. Ha ha ha, nu există HaiHuială fără o trăznaie. Bala a făcut cale întoarsă să-și ia actul uitat, iar noi ne-am continuat drumul către Ouranoupoli, locul cel mai apropiat de intrarea în Muntele Athos. Drumul a fost lung, dar fără probleme majore. Am ajuns, ne-am cazat, și am avut parte de câteva mici inconveniente, inevitabile la un număr mare de oameni. După o masă copioasă, la care Nemu s-a asigurat că nu ne lipsește nimic, l-am cunoscut pe Costica, ghidul nostru pentru Muntele Athos. Un personaj cu multe cunoștințe despre Muntele Athos și despre Biserica Ortodoxă, dar destul de strict și nu prea aliniat cu stilul nostru glumeț. Costica ne-a explicat regulile și obiceiurile pe care trebuia să le respectăm pe durata șederii noastre acolo. Momentul când am amuțit, a fost când ne-a spus că a doua zi la ora 4:45 trebuia să ne întâlnim în fața hotelului pentru a lua permisul de intrare pe Muntele Athos, permis obținut cu multă grijă de Bala. Bala care a reușit să ajungă și el să se alăture grupului la timp cat să își potolească setea și foamea.



Intrarea pe Muntele Athos


Dimineața următoare, ne-am trezit devreme și ne-am luat permisul, grăbindu-ne să prindem vaporul de 6:30 către Muntele Athos. Atmosfera din Ouranoupoli, de pe vapor și de pe Muntele Athos era una de pioșenie și rugăciune, oamenii fiind într-o continuă conexiune cu divinitatea sau măcar într-o încercare de conectare. Era o liniște atipică, oameni care, uitându-te în ochii lor, vedeai dorința lor de a înțelege, de a atinge divinitatea. Majoritatea se rugau într-un fel sau altul, așteptând nerăbdători debarcarea pe tărâmul sfânt. Noi, pe de altă parte, eram ceva mai gălăgioși și obosiți, dormind prin diverse locuri pe vapor.


Nu a durat mult și a trebuit să coborâm rapid la Dochiariu, deoarece vaporul nu stătea mai mult de 5 minute la mal. Blue-i a fost surprins să constate că nu a avut timp să coboare, continuând călătoria cu vaporul încă vreo 15 minute până la următorul port. Evident, nu suntem HaiHuieni dacă nu avem o peripeție.


În program scria: "Coborâm la Dochiariu-- închinare." Nu prea știam ce înseamnă exact, nefiind un foarte bun ortodox, dar "închinare" părea să fie un soi de "vizitare". Ei bine, înseamnă exact ce scrie, adică intrăm în biserică și facem tot ceea ce face un ortodox. Pe lângă această închinare, am aflat mai multe despre icoane, biserici, locuri și obiceiuri. Ghidul nostru avea un mod organizat de a ne furniza informațiile, insistând să fim mereu toți prezenți atunci când ne vorbea. Ha ha ha, amuzantă strictețea lui. Probabil că asta îl anima și pe Nemu să-l tot întrebe de vorbă.



După prima închinare, ne-am îndreptat către următorul schit, Xenofont, unde urma o altă închinare și discuții despre istorie, loc, icoane și biserică. Între timp, Blue-i a coborât de pe vapor la Xenofont și a venit în fugă până la Dochiariu ca să poată pleca împreună cu noi la Xenofont. Ha ha ha, sportiv Blue-i, așa cum au observat unii dintre noi în drumul de 25 de minute către Xenofont. Drum care nu a fost chiar drept, și burțile și țigările au pus oarecare presiune pe plămânii neantrenați.



La Xenofont, am participat la o nouă închinare, după care ne-am urcat în microbuz și am plecat către Vatopedu, urmând să ne cazăm la Schitul Sfântul Andrei.



Cazarea la Schitul Sfântul Andrei


Microbuzul ne-a lăsat în Kareia, capitala Athosului, unde ne-am dezmorțit picioarele și ne-am bucurat de niște plăcinte calde și o fasole aburindă. Capitala nu era deloc impresionantă, constând în câteva case – poate 10-15. Ce m-a surprins pe toată durata călătoriei a fost numărul mare de români, aproape că aveai sentimentul că ești în România, realizând astfel cât de mulți credincioși sunt printre compatrioții noștri.




Ne-am dus pe jos până la Schitul Sfântul Andrei, unde urma să ne cazăm pentru o noapte. Intrând în schit, am fost izbiți de întunericul și liniștea profundă, întreruptă doar de un călugăr care trecea cu o găleată într-o mână și un mop în cealaltă, rugându-se în același timp. Ghidul ne-a explicat că toți călugării se roagă în timp ce muncesc. După ce am fost instruiți pe un ton apăsat despre ce nu aveam voie să facem, râsetele noastre înfundate nu s-au putut abține. Jockeru râdea din disperare, tocmai aflase că nu avea voie să facă duș și văzuse camera unde urma să dormim toți 15.



Cu toate râsetele noastre înfundate, am primit binecuvântarea să dormim în schit. Camera avea 29 de paturi, curate, nu tocmai noi, cu niște geamuri imperfecte, dar care s-au dovedit perfecte pentru a permite aerului să intre fără să le deschidem.


După ce ne-am cazat, am așteptat cina care era imediat după slujba de seară. Între timp, camera în care eram cazați s-a umplut, astfel că eram 30 în 29 de paturi, și o persoană a dormit pe un morman de saltele, toți români. La masă, am primit o supă de cartofi și o portocală, dar nu am putut ajunge la masă până nu am fost instruiți pe un ton apăsat și răspicat al ghidului. Nu aveam voie să scoatem niciun sunet, nu cereai nimic, nu răspundeai nimic – totul se desfășura prin semne și priviri. Am mâncat și ne-am dus în camere ca găinile la ora 7, oră la care schitul se închidea, fără să mai intre sau să iasă cineva. Așa că ne-am băgat în pat și am început să ne hlizim ca niște liceeni în tabără.



Ușor, ușor, noaptea s-a lăsat peste Muntele Athos și pe rând au început să adoarmă toți. Aproape toți, pentru că concertul de sforăituri nu m-a lăsat să adorm. Am ațipit când și când, dar am avut ocazia să aud un concert de sforăituri pe mai multe voci, o experiență unică. A doua zi urma să ne trezim din nou la ora 4 ca să mergem la slujba de dimineață și apoi la masă. Trebuie să recunosc că am preferat să stau în cameră să mai ațipesc puțin, pentru că ritmul sforăiturilor se mai încetinise. Totuși, la 5 m-am ridicat plictisit de stat în pat și m-am dus în biserică să aud slujba, ținută în limba greacă.


Călătoria pe Muntele Athos pana acum este experiență de neuitat, plină de momente de râs, reflecție și descoperire spirituală. Fiecare peripeție a adăugat un strop de umor și aventură, făcând din Ride-ul Păcătoșilor o poveste pe care o vom povesti la nesfârșit în serile de la club. Continuarea acestei aventuri va voi povesti în zilele ce urmează.


Va continua...

184 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page