Pe 13 Martie, anticiparea și entuziasmul nostru atinseseră cote maxime. Ziua mult așteptată pentru plecarea noastră din București a venit brusc, dar nu a început în cel mai simplu mod. Provocările au început cu mine, care, din cauza unei întâlniri de nerefuzat la birou și a unor reparații de ultimă oră la motocicletă, am întârziat startul grupului nostru format din patru HaiHuieni ai Bucureștiului, Blue-I, OmBun, Mai’Nea, Profu’, urmând să ne întâlnim cu alți doi HaiHuieni din Craiova, DonBila și Varu’.
După reuniunea sub ploaie la benzinaria OMV și plecarea întârziată, aventura noastră a început cu adevărat. Ploaia care ne-a însoțit în prima parte a călătoriei a adăugat un strat de autenticitate și umezeala.
În Craiova, ne-am întâlnit cu restul grupului, moment care a marcat începutul oficial al aventurii noastre. Craiova, cu istoria și tradiția sa, a fost fundalul perfect pentru acest nou început.
De la Craiova, drumul ne-a purtat prin Serbia, Croația și Slovenia, fiecare țară contribuind cu propria sa poveste la călătoria noastră. Traversarea Dunării la Porțile de Fier a fost un moment simbolic, marcând trecerea noastră din familiar în necunoscut. În Serbia, am avut privilegiul de a ne opri pe malul sârbesc al Dunării, unde am sărbătorit prima zi din călătoria noastră cu o cină tradițională sârbească și șliboviță, elemente care au contribuit la starea de bine a grupului.
În inima Sloveniei, Ljubljana ne-a întâmpinat cu brațele deschise, oferindu-ne o oază de pace și frumusețe în mijlocul călătoriei noastre. Această capitală, deși mică comparativ cu alte orașe europene, pulsează cu o energie vibrantă, un amestec armonios de istorie, cultură și modernitate. Străzile sale pietruite, podurile pitorești peste râul Ljubljanica și arhitectura impresionantă ne-au purtat prin paginile istoriei, oferindu-ne o perspectivă captivantă asupra bogăției culturale a Sloveniei.
O plimbare seara prin centrul minunat al Ljubljanei a fost exact ceea ce aveam nevoie după zile de drum. Înainte de a părăsi Ljubljana, grupul nostru a avut grijă de unul dintre călăreții noștri, aplicând cu grijă „praf de citrice” pe rănile sale. Acest remediu neobișnuit, dar eficient, a fost o mărturie a ingeniozității și adaptabilității călătorilor pe două roți. În spiritul bunătății și al îngrijirii, am asigurat că „circulația” va fi mai ușoară și „șederea” mai confortabilă pentru etapele următoare ale călătoriei noastre. Fiecare moment petrecut împreună, fie că era vorba de explorarea unui oraș fermecător sau de îngrijirea unui coleg, ne-a consolidat unitatea și ne-a amintit că esența călătoriilor noastre este camaraderia și experiențele împărtășite.
Plecarea din Ljubljana nu a însemnat doar un alt pas în călătoria noastră fizică, ci și adăugarea unei amintiri prețioase în colecția noastră de momente unice, un testament al frumuseții descoperirii și al legăturilor create pe drumurile lumii. Pe 15 Martie, ziua a treia a călătoriei noastre, a adus cu ea un sentiment profund de realizare. Ajunși în Genova, orașul ne-a întâmpinat cu brațele deschise, permițându-ne să explorăm străzile sale istorice în lumina caldă a după-amiezii. Plimbarea prin oraș a culminat cu o cină memorabilă, unde, ghidați de foame, am comandat o cantitate impresionantă de fructe de mare proaspete, un răsfăț culinar ce a depășit capacitățile noastre gastronomice. Dimineața următoare, cu planuri de a vizita acvariul din Genova, am fost neașteptat redirecționați către reprezentanța Harley Davidson. Acolo, am fost surprinși plăcut să fim invitați la o "masă câmpenească" de către membrii Harley Owners Group din Genova. Interacțiunea prietenoasă, schimbul de steaguri și poveștile împărtășite au adăugat o notă de căldură umană călătoriei noastre.
Încercarea de a reveni la acvariu a fost rapid abandonată în favoarea unei aventuri spontane prin aleile înguste ale Genovei. Această odisee neplanificată, rezultat al unei setări nepotrivite în Waze, ne-a demonstrat că uneori cele mai memorabile experiențe sunt cele neprevăzute.
Restricționați de dimensiunile mai mari ale motocicletelor noastre, doar doi dintre noi au reușit să navigheze prin labirintul de străduțe, în timp ce restul grupului a decis să continue direct spre ferry.
Cele două zile petrecute pe ferry au fost, paradoxal, o combinație de plictiseală și revelație. Distanța de lumea pe care o lăsasem în urmă ne-a oferit șansa de a ne reconecta cu munca și cu cei dragi, dar și momente prețioase de introspecție și legătură profundă între noi. Conversațiile lungi și schimburile de povești au transformat această traversare într-o experiență de neuitat.
Navigând către Tanger Med, discuțiile noastre pe ferry s-au îmbogățit cu detalii fascinante despre Maroc și locuitorii săi, marocanii. Aflând că Marocul este poziționat strategic la sud de Spania și la doar 349 km sud-est de Portugalia, ne-am dat seama de proximitatea și interconexiunea culturală profundă între aceste regiuni. Cu o populație de aproape 33 de milioane și o suprafață vastă de 446.550 km², Marocul se desfășoară de la coasta Oceanului Atlantic, trecând prin Strâmtoarea Gibraltar, până la apele calde ale Mării Mediterane. Ca monarhie constituțională cu un parlament ales, Marocul oferă o imagine a echilibrului între tradiție și modernitate. În plus, diversitatea lingvistică, cu araba, spaniola și franceza recunoscute ca limbi oficiale, împreună cu moștenirea culturală predominant berberă și arabă, conferă țării o identitate unică.
Debarcarea în Tanger Med a marcat începutul unei noi etape a aventurii noastre. Întâlnirea cu Doc și Chuck, completând grupul, ne-a reînnoit entuziasmul. Împărțiți în două echipe, ne-am îndreptat spre Chefchaouen, un traseu pitoresc de aproximativ 120 km. Pe măsură ce noaptea învăluia Marocul, sunetul distinct al motoarelor Harley a început să răsune în liniștea înconjurătoare, anunțând prezența HaiHuienilor pe drumurile sale. Era ca și cum motocicletele noastre strigau la unison: "Suntem aici, în aventura noastră, gata să explorăm!"
Călătoria către Chefchaouen a fost o revelație. Ne-a surprins plăcut numărul de filtre de poliție întâlnite pe parcurs, dar și mai mult ne-a impresionat amabilitatea și ospitalitatea forțelor de ordine. OmBun și Doc, în mod special, nu puteau să se oprească din a-i saluta pe polițiști, care, la rândul lor, ne salutau călduros și ne facilitau trecerea. Calitatea drumurilor și orașele prin care am trecut în toiul nopții ne-au lăsat impresia că am putea fi oriunde în Europa, atât de impecabile și primitoare păreau.
Sosirea în Chefchaouen a fost ca și cum am fi pătruns într-un alt univers. Deși era târziu, orașul vibra de energie, cu străzile sale pline de viață într-un moment în care ne așteptam cel mai puțin. Hotelul rezervat de ghidul nostru, Hassan, situat chiar în inima orașului vechi, era pur și simplu spectaculos. Cu arhitectura sa pitorească și detaliile care mai degrabă păreau desprinse dintr-un muzeu, fiecare colț al hotelului ne-a făcut să rămânem cu gura căscată de uimire.
În ciuda oboselii, dorința de a savura orașul și așteptările pentru ziua următoare ne-au împins să ieșim în căutarea unei cine. Momentul culinar, deși lipsit de bere datorită Ramadanului, a fost perfect ajustat nevoilor noastre, încheindu-se cu o notă de satisfacție și anticipație pentru ceea ce urma să descoperim.
Planul pentru ziua următoare includea explorarea pe jos a orașului Chefchaouen, urmând ca după-amiaza să ne reluăm călătoria pe două roți către Fes. Aveam de gând să străbatem traseul prin Volubilis și Meknes, pregătiți să ne îmbogățim experiența marocană cu noi aventuri și descoperiri. Așadar, cu inimile pline de entuziasm și camerele pregătite să adune noi amintiri, ne-am retras pentru a ne odihni, gândindu-ne la zilele pline de explorare ce ne așteptau. Pe 17 Martie, trezirea noastră în Chefchaouen a venit cu ecoul chemării imamului care anunța Al-Fajr, rugăciunea zorilor, un reminder vibrant că ne aflăm în inima Marocului în timpul Ramadanului. Această chemare spirituală, răsunând peste orașul adormit, a adăugat un strat profund de autenticitate experienței noastre, amintindu-ne că suntem nu doar observatori, ci și participanți la ritmurile vieții locale.
După un mic dejun regal, am pornit să explorăm Chefchaouen, orașul albastru, o perlă ascunsă în Rif Mountains. Chefchaouen a fost fondat în 1471 în Munții Rif de evrei și mauri care fugeau de Inchiziția Spaniolă.
Există mai multe teorii despre motivul pentru care Chefchaouen este albastru. Unii spun că evreii care s-au refugiat aici în anii '30 au început să folosească albastrul, crezând că reprezintă cerul și paradisul. Alții spun că albastrul a fost folosit pentru a ține la distanță țânțarii și a preveni malaria. Orașul, cunoscut pentru nuanțele sale vibrante de albastru, ne-a captivat cu frumusețea sa. Pe măsură ce am hoinărit pe străzile înguste și șerpuite, culorile vii ne-au ghidat pașii, fiecare colț dezvăluind o nouă poveste, o nouă perspectivă asupra vieții în acest oraș vibrant.
Străzile Chefchaouenului, cu pavajul lor neregulat și casele vopsite în nuanțe de albastru, creează un labirint încântător care pare să se desfășoare infinit. Pe lângă estetica sa unică, orașul este un centru important al culturii berbere, conservând tradiții și obiceiuri care datează de secole. Piața centrală, cu fântâna sa veche și magazinele tradiționale, ne-a oferit o fereastră către sufletul Chefchaouenului, unde timpul pare să curgă diferit.
Epuizarea fizică, rezultatul explorării neîntrerupte a acestui oraș încântător, ne-a semnalat că era momentul să ne reluăm călătoria. Chefchaouen ne-a oferit nu doar o experiență vizuală de neuitat, ci și o lecție despre importanța culorii, a tradiției și a comunității în păstrarea identității culturale.
Cu inimile pline de amintirile pe care le-am adunat în Chefchaouen, ne-am pregătit să continuăm călătoria noastră către Fes. Așteptările erau mari, cu promisiunea descoperirii unor noi orizonturi istorice și culturale în acest alt oraș emblematic al Marocului. Înconjurat de istorie, cultura și tradiții străvechi, fiecare pas pe care îl făceam ne apropia mai mult de inima și sufletul Marocului. Continuând călătoria noastră, ne-am îndreptat spre Fes, lăsând în urmă Volubilis - situl UNESCO care adăpostește cele mai mari ruine romane din Africa de Nord. A fost o decizie dificilă, dar drumurile serpuite și peisajul care se schimba cu fiecare curbă ne-au menținut entuziasmul. Spre seara, sosirea în Fes a fost o revelație. Contrar zicalei "pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul", descoperirea noastră în Fes a fost invers. Fațada modestă a hotelului nostru ascundea un interior de o frumusețe remarcabilă. Strada îngustă și aparent dubioasă ne-a condus către o curte interioară care ne-a lăsat fără cuvinte, cu spațiile sale generoase și decorul autentic marocan.
Camerele vaste, departe de a fi doar simple locuri de odihnă, păreau să fie capodopere arhitecturale în sine. După ce ne-am așezat, am plecat în explorarea orașului, cu speranța de a găsi o bere răcoritoare. Într-un final, un chelner ne-a oferit, în secret, berea mult dorită, o mică victorie sărbătorită cu umor și satisfacție înainte de a ne întoarce la masa noastră aburindă.
Pe 18 Martie, plini de nerăbdare și dornici de aventură, ne-am aventurat prin Fes sub îndrumarea ghidului nostru. Cu foarte multe străzi înguste și încâlcite, orașul este un labirint în care ușor te poți rătăci fără un ghid local sau GPS.
Explorarea Fesului ne-a dezvăluit bogăția arhitecturală și diversitatea locuințelor sale tradiționale: Dar, Riad și Palate.
Dar este o casă tradițională marocană, simplă la exterior, dar bogat decorată în interior. Este construită în jurul unei curți centrale.
Riad, este o casă sau un palat cu o grădină sau o curte interioară. Riadurile sunt cunoscute pentru elementele lor arhitecturale rafinate și pentru grădinile luxuriante, oferind un spațiu de liniște și răcoare în inima medinelor aglomerate.
Palatele marocane reprezintă apogeul luxului și spațiului. Cu camere numeroase, grădini extinse și o atenție deosebită pentru detalii decorative, palatele reflectă statutul și bogăția proprietarilor lor.
Cu fiecare zi petrecută în Maroc, călătoria noastră se îmbogățea cu noi înțelesuri, apropiindu-ne tot mai mult de inima și sufletul acestei țări fascinante.
După explorarea Fes-ului și a labirintului său de străzi, ne-am întors la hotelul care, cu interiorul său spectaculos, îmi aducea aminte de desenele animate cu Simbad.
Odată ce am predat camerele, ne-am îndreptat spre parcarea întunecată și prăfuită pentru a ne recupera motocicletele.
Ne-am îndreptat apoi către cel mai înalt deal din Fes pentru a privi orașul pentru ultima oară. Vizibilitatea orașului de la înălțime, în lumina diminetii, a fost un moment de profundă contemplare. A fost un rămas bun simbolic înainte de a ne continua călătoria spre Atlasul După o scurtă ședință foto, am pornit la drum, bucurându-ne de serpentinele montane care oferă mereu o plăcere specială motocicliștilor. Drumul a fost animat de ploaie și ceață densă, ceea ce a adăugat un element de aventură și mister călătoriei noastre. Pe drum, am făcut o pauză pentru a hrăni maimuțele și pentru a savura o cafea în Ifrane.
Seara ne-a găsit ajungând la hotelul din pustietate chiar la apusul soarelui, un spectacol vizual impresionant. Hotelul mare, izolat în mijlocul nimicului, a fost o surpriză plăcută, oferindu-ne tot confortul necesar după o zi plină de peisaje variate, climă schimbătoare și distracție alături de maimuțe.
A doua zi, cu spiritul aventurii încă viu, ne-am continuat călătoria spre Merzouga, anticipând întâlnirea cu deșertul. Peisajul a început să se schimbe, simțindu-se apropierea deșertului prin prezența unei furtuni de nisip.
Vizibilitatea a fost redusă drastic, transformând fiecare kilometru parcurs într-o experiență unică, învăluită în nisip.
Odată ajunși la locul de parcare pentru motociclete, am realizat provocările pe care le-am depășit alaturi de motoarele noastre care au rasuflat usurate ca au scapat cu viata. Meritând o binemeritată relaxare, am lăsat motocicletele și am optat pentru călătoria pe dromaderi spre corturile hotelului situate în inima dunelor de nisip.
Călătoria lentă și ritmică pe dromaderi a fost un contrast binevenit față de zgomotul motocicletelor, oferindu-ne timp să absorbim peisajul deșertic și să ne bucurăm de liniștea profundă care numai deșertul o poate oferi.
Seara a fost petrecută în jurul focului de tabără, sub cerul înstelat, bucurându-ne de muzica, de povești si impresiile fiecaruia despre experienta de pana acum. Noaptea în corturile de lux a fost una magică, un mod perfect de a încheia o zi plină de aventuri.
A doua zi, trezirea în liniștea deșertului a fost unică, descult cu cafeaua intr-o mana m-am plimbat pe nisipul fin pentru a savura ultimele momente în acest peisaj impresionant.
Reluctanți de a părăsi această oază de pace, am promis în sinea mea că vom reveni.
Reîntoarcerea pe dromaderi a fost la fel de memorabilă, oferindu-ne o altă oră pentru a contempla frumusețea simplă și enigmatică a deșertului. După ce am strâns totul, am încalecat din nou pe dromaderi, pregătiți să urmăm drumul pe care venisem, timp de o oră.
De data aceasta, am ales să experimentez mersul pe jos și capacitatea de a mă orienta prin deșert. Inițial, a fost destul de anevoios, dar nu a durat mult până când mi-am dat seama care este cel mai eficient mod de a merge economic prin nisip și cum să mă orientez.
Nu o să vă spun cum, pentru că este o experiență pe care fiecare ar trebui să o descopere singur. Drumul nu a fost lung, doar 4.5 km de mers la pas lejer.
Odată ajunși la motociclete, am încalecat și ne-am îndreptat către Ouarzazate. Călătoria noastră a continuat apoi spre această destinație, pregătiți pentru noi aventuri și peisaje spectaculoase care ne așteptau în drumul nostru.
Pe măsură ce ne îndepărtam de parcarea care ne-a adapostit motocicletele, drumul ne-a purtat către locuri care mai degrabă păreau desprinse dintr-o poveste veche. Unul dintre aceste locuri a fost întâlnirea cu muzica grupului Gnawa, „Pigeons du Sable” din Khamlia, un mic sat situat aproape de Merzouga, în deșertul Sahara. Vibrațiile profunde ale muzicii Gnawa, cu rădăcini adânci în istoria și cultura africană, ne-au învăluit într-o atmosferă mistică, conectându-ne la spiritul locului cu o intensitate rar întâlnită.
Continuând călătoria, am ajuns la Poarta Saharei, un monument ce stă ca un gardian la marginea civilizației. Impresionanta structură ne-a întâmpinat cu un simbolism profund: aici, părea să spună, se termină cunoscutul și începe infinitul nisipurilor nesfârșite. Trecerea prin această poartă a fost ca un ritual de inițiere, marcând tranziția noastră din lumea materială în vastitatea și misterul deșertului.
Drumul ne-a dus apoi prin Cheile Dades și Valea Rozelor, unde peisajele dramatice ne-au reamintit de frumusețea diversă a Marocului. Nu puteam sa nu trecem prin Tizi-N-Tichka Pass, pe care l-am denumit „Transfăgărășanul Marocan”, este un drum serpuit care traversează Munții Atlas la o altitudine de aproximativ 2260 de metri. Este cunoscut pentru peisajele sale spectaculoase și pentru provocările pe care le prezintă șoferilor și motocicliștilor. Pe măsură ce urci pe serpentinele Tizi-N-Tichka, te întâmpină o schimbare dramatică a peisajului.
Aventura noastră a continuat prin acest pas impresionant, fiecare curbă dezvăluind o nouă perspectivă asupra vastității și diversității Marocului. Conducerea pe Tizi-N-Tichka a fost nu doar un test al abilităților noastre de navigare, ci și o experiență profundă, care ne-a lăsat cu o apreciere mai bogată pentru frumusețea naturală a Marocului.
Ziua se apropia de sfârșit, iar noi ne-am grăbit către Ouarzazate, condusul cu apusul în față fiind un adevărat regal vizual. Kilometrii de drum parcă se topeau în luminile calde ale soarelui care cobora încet spre orizont, într-un spectacol de culori ce-ți taia respirația. Era atât de frumos încât abia dacă ne-am dat seama când am ajuns la hotelul nostru, Riad Dar Chamaa din Ouarzazate.
Așa s-a încheiat o altă zi minunată în aventura noastră marocană, plină de descoperiri și frumuseți naturale care ne-au lăsat cu amintiri de neuitat și cu sentimentul profund că Marocul este cu adevărat o țară de o diversitate și o frumusețe copleșitoare. Dimineața aceea ne-a găsit gata de plecare, chiar dacă programul zilei nu părea la început să ofere surprize mari. Ne așteptau aproximativ 200 de kilometri până la Marrakech, cu opriri la un studio de film în Ouarzazate, supranumit Hollywood-ul Africii, urmat de o vizită la Aït Ben Haddou și, în final, sosirea în Marrakech.
Primul nostru popas a fost la studiourile de film Atlas Studios din Ouarzazate, unde filme celebre precum „Lawrence of Arabia” și „Gladiator” au fost turnate. La început, vizita părea să fie mai puțin captivantă decât ne-am așteptat, mai ales că ghidul nostru nu era tocmai antrenant. Totuși, atmosfera s-a schimbat rapid când acesta a pus în scenă o simulare de filmare, implicându-ne pe toți în această „joacă de-a filmul”. Astfel, ceea ce părea a fi o vizită monotonă s-a transformat într-o oră plină de distracție și râsete, datorită creativității ghidului. Fără acest moment interactiv, studiourile — cu decorurile lor din carton, plastic și polistiren — ar fi părut doar un decor gol.
Părăsind studiourile cu zâmbetele pe buze, următorul nostru obiectiv a fost Aït Ben Haddou. Acest ksar, declarat patrimoniu mondial UNESCO, este recunoscut pentru arhitectura sa impresionantă și pentru că a servit ca platou de filmare pentru numeroase producții cinematografice, inclusiv pentru serialul „Game of Thrones”. Explorând străzile sale labirintice și clădirile din lut și paie, am putut simți istoria locului, care datează încă din secolul al XI-lea, și am înțeles importanța sa ca punct de tranzit pe rutele comerciale trans-sahariene.
După ce am părăsit Aït Ben Haddou, ne-am îndreptat spre Marrakech, oprind pe drum pentru un prânz într-un restaurant tradițional marocan.
Seara ne-a găsit în Marrakech, unde ne-am relaxat anticipând ziua următoare, plină de explorări urbane.
Ziua în Marrakech a început cu entuziasm, dar orașul s-a dovedit a fi un adevărat labirint comercial, cu un talcioc infinit unde părea că poți găsi orice de vânzare. Deși nu am fost complet impresionat de oraș la prima vedere, m-am gandit sa raman cu mintea deschisa la ideea de a-i descoperi frumusețile într-o viitoare vizită, sperând să găsesc mai multe lucruri de apreciat decât neajunsuri.
Trecerea rapidă a timpului ne-a adus la finalul zilei, gândindu-mă deja la următoarea destinație: Essaouira, pe coasta vestică a Marocului, la Oceanul Atlantic. Aceasta promitea să fie o schimbare binevenită de peisaj, ducându-ne de la aglomerația urbană la liniștea mării. Dimineața aceea a fost încărcată de anticipare, deoarece am încalecat în sa și am pornit spre Essaouira. Drumul promitea să fie mai scurt decât celelalte zile, doar 180 de kilometri ne despărțeau de noua destinație. Pe parcurs, am trecut prin ploaie și prin orașe pline de Dacia 1310, ceea ce ne-a amuzat și trezit amintiri din copilărie.
Ajungerea în Essaouira a fost rapidă, iar după ce ne-am schimbat, am ieșit să explorăm orașul și să prindem apusul. Essaouira, cunoscută până în anii 1960 sub numele de Mogador, se mândrește cu un trecut bogat, crezându-se că orașul a fost fondat de Hanno Navigatorul, un explorator cartaginez, în secolul al V-lea î.Hr. Medina, centrul istoric al orașului, a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2001, recunoscută pentru frumusețea și autenticitatea sa conservată.
Plimbarea prin Medina ne-a oferit o incursiune în istoria și cultura vibrantă a orașului. Străduțele înguste, mărginite de zidurile albe și albastre, își dezvăluiau farmecul pe măsură ce soarele cobora spre orizont. Apusul în Essaouira este cu adevărat spectaculos, luminând centrul vechi în nuanțe de aur și portocaliu, creând un fundal perfect pentru o seară relaxantă alături de prieteni.
Odată cu încheierea serii, ne-am bucurat de câte o bere, răcorindu-ne și schimbând impresii despre călătoria noastră. Atmosfera din Essaouira, combinată cu compania bună, a făcut din acea seară una memorabilă.
Ne-am retras târziu spre hotel, pregătindu-ne pentru ziua următoare, când urma să plecăm spre Casablanca. Această nouă etapă a călătoriei noastre ne aștepta să descoperim mai mult din diversitatea și dinamismul Marocului, fiecare zi aducând noi aventuri și povești de neuitat.
Dimineața ne-a găsit plini de energie, pregătiți să părăsim Essaouira și să ne îndreptăm spre Casablanca. Traseul de-a lungul coastei marocane a Oceanului Atlantic a fost pur și simplu uluitor. Frumusețea sălbatică a peisajului, cu oceanul întinzându-se până la orizont, a făcut din acest drum unul de neuitat. Cuvintele sunt de prisos când vine vorba de a descrie senzățiile pe care ți le oferă coasta marocană; totul a fost „Wow”.
Frumusețea drumului ne-a captivat în așa măsură încât cei aproximativ 370 km până în Casablanca au trecut fără să ne dăm seama. Odată ajunși, prima noastră oprire a fost la reprezentanța Harley Davidson din Casablanca. Pentru noi, este deja o tradiție să vizităm fiecare dealer Harley Davidson în parte pentru a cumpăra insigne și tricouri personalizate, care să ne amintească de locurile pe unde am călătorit.
După ce ne-am îndeplinit acest mic ritual, ne-am îndreptat către hotel pentru a ne lăsa bagajele și a ne odihni puțin. Nu am stat prea mult, pentru că entuziasmul de a explora orașul ne-a scos repede din camere. Am pornit într-o plimbare lângă impresionanta Moschee din Casablanca, unul dintre cele mai mari și mai frumoase locuri de cult islamic din lume.
Seara ne-a găsit savurând cina într-un restaurant local, unde am avut ocazia să gustăm din bucătăria marocană tradițională, încheind ziua într-o notă autentică și delicioasă. Pe măsură ce noaptea cobora peste Casablanca, ne-am retras la hotel. Ultima zi în Maroc a fost încărcată de semnificații și emoții, fiind ziua în care ne luam rămas bun de la acest tărâm plin de culoare și aventură. Dimineața ne-a găsit pregătiți să părăsim Casablanca, dar nu înainte de a profita de ultimele momente în această țară vibrantă.
Traseul nostru spre portul Tanger Med a inclus o oprire în Rabat, capitala Marocului, unde am avut onoarea de a fi primiți de către doamna ambasadoare a României în Maroc, dna. Maria Ciobanu.
Vizita la ambasada României a fost un moment profund simbolic, marcând tranziția noastră înapoi către rădăcini. Doamna ambasadoare ne-a împărtășit detalii fascinante despre Maroc, completând astfel tabloul experiențelor noastre. Am schimbat povești și impresii, și am plecat de acolo cu zâmbete largi și fotografii amintire, simțindu-ne reconectați cu țara noastră natală.
Cu spiritul reînnoit, am plecat în grabă spre Tanger Med, traversând Rabatul, care ne-a impresionat prin curățenia și ordinea sa exemplară. Rabatul strălucea, comparabil cu orice oraș din vestul Europei, fie că vorbim de Luxemburg sau chiar Monaco.
Pe parcursul călătoriei noastre în Maroc, am întâlnit toate tipurile de condiții meteorologice - de la ploaie la furtuni de nisip și ceață densă. Ne-a lipsit doar zăpada, pe care am evitat-o la limită, ninsorile începând doar la o zi după ce am părăsit zonele montane.
În drumul nostru de la Casablanca la Tanger Med, nu am scăpat nici de vântul puternic, care ne-a făcut să mergem înclinați pe motociclete. Ajunși în port, am avut parte de o mică tensiune când am aflat că, din cauza vântului, nu toate feriboturile acceptau motocicletele la bord. Cu toate acestea, am reușit să găsim un vas care să ne permită traversarea către Spania.
Astfel, am urcat pe ferry și în două ore am ajuns în Algeciras, unde, ironia sorții, ne-a întâmpinat ploaia - un memento că vremea capricioasă de martie nu se limitează doar la Maroc.
Ziua următoare urma să înceapă marea noastră traversare a Europei înapoi către casă, în România. Un drum lung de aproximativ 4000 de km ne aștepta, și deși anticipam provocările, era și o notă de tristețe, știind că ride-ul se apropia de final. În plus, urma să ne despărțim de Doc, Chuck și Varu; din opt rideri, urma să rămânem doar cinci.
Așa că seara în Algeciras a fost una specială, petrecută într-o atmosferă de camaraderie și reflecții, pregătindu-ne pentru ultima etapă a călătoriei noastre incredibile.
A doua zi, încă de la primele ore ale dimineții, ne-am luat rămas bun de la Varu, care a ales un alt traseu, marcând prima despărțire a călătoriei noastre de întoarcere. Am lăsat în urmă Algeciras și am pornit spre Alicante, unde am făcut prima oprire în drumul nostru spre casă. Atmosfera era una plină de emoție și anticipație, însă și de tristețe pentru că ride-ul urma să se termine.
Pe drum, în Malaga, a venit momentul să ne despărțim și de DOC și Chuck, care au decis să-și trimită motocicletele pe container și să se întoarcă acasă cu avionul. Despărțirea a fost profundă, intensă, dar în același timp unificatoare, întărind legăturile care se formaseră între noi pe parcursul acestei aventuri.
Continuând călătoria, noi, cei șase rămași, am mers spre Alicante. Acolo, nu surprinzător, am întâlnit un compatriot care ne-a indicat cea mai frumoasă rută de urmat. Însoțiți de mireasma florilor de portocal din Alicante, am călătorit spre Barcelona, orașul meu de suflet.
Chiar dacă trecerea pe coasta Spaniei a fost rapidă, m-am gândit că trebuie neaparat să planificăm un viitor ride dedicat exclusiv acestei regiuni.
În Barcelona, experiența de a merge cu motocicleta a fost mai puțin plăcută datorită semafoarelor desincronizate, care ne-au forțat să oprim la fiecare 100 de metri. A doua zi, ne-am continuat călătoria din Barcelona spre Sanremo, traversând Coasta de Azur a Franței, cu opriri scurte la Saint Tropez pentru a saluta spiritul lui Luis Defunes și la Montecarlo pentru o vizită nocturnă.
