Fascinant cum zboară timpul, acum deja cinci săptămâni de la încheierea Hai Huialei. Cinci săptămâni pe care, sincer, nu le-am simțit trecând. Parcă încă mă învăluie aroma pădurii ce se infiltra subtil prin casca de motocicletă, un parfum care, combinat cu muzica drumului, răgetul motoarelor și fumul de eșapament, amplifică sentimentul de comuniune cu camarazii cu care dansez pe acorduri identice pe drumurile sinuase spre următoarea destinație.
Aventura noastră debutează la Barlogul Hai Huienilor, sanctuarul unde, de fiecare dată, inimile și sufletele noastre se contopesc în anticiparea aventurilor spectaculoase ce ne așteaptă și a plăcerii de a fi împreună.

Anul acesta, în premieră, am demarat de la proaspătul Barlog. Într-un mod care pare deja tradiție, în experiența mea, toată lumea a ajuns mult înainte de ora de întâlnire stabilită. Dar asta nu a fost o coincidență, pentru că așa ne-am putut delecta cu plăcinta cu mere și brânză pregătită de Iuliana.
Nu se putea da startul călătoriei într-un mod mai bun. A fost precum un ritual sacru al unor cavaleri pregătiți să plece la bătălie, pentru a proteja avuțiile și neamul de invadatori.
După ce am șters orice urmă de plăcintă și am savurat și ultima firimitură, ne-am înșeuat și am pornit curajoși spre Craiova, prima haltă a călătoriei noastre.
Drumul până la Craiova, cu atenție ales de căpitanul nostru, Om Bun, ne-a dezvăluit fascinantele drumuri sinuase, care ne-au încălzit motoarele, le-au făcut să răsune puternic la fiecare curbă, provocând emoții și încercând să ne surprindă. Dar nici o curbă nu a reușit să ne învingă. Cu eleganță și măiestrie, fiecare HaiHuian a dansat un tango pasional cu curbele drumului.
Până la Craiova, am avut și întâlnirea unica cu pisica neagră, care a încercat pe tri dintre noi să ne încurce, dar cei trei maeștri HaiHuieni au reușit să treacă peste acest obstacol fără dificultate. Totul a decurs conform planului și în scurt timp am fost întâmpinați de Varu, gazda noastră craioveană, care ne-a condus spre centrul petrecerii ce urma să aibă loc.
Petrecerea a fost plină de provocări, dar împreună am reușit să le trecem cu brio. Ziua următoare a fost una liniștită, petrecută în pitoreasca Craiova, unde ne-am bucurat de delicioasele bucate și vinul local, refăcându-ne după testele trecute cu o zi înainte.
Timpul a trecut asemenea vântului și ne-am regăsit rapid în șa, pregătiți să ne continuăm călătoria către următoarea destinație, Svinița.
Nu trebuie să uităm, scopul nostru este să explorăm cât mai multe dintre etniile din România, să descoperim tradițiile lor și să ne împrietenim cu ei la un pahar de vorbă. După o scurtă ședință, pentru că nu trebuie să credeți că lucrurile sunt lăsate la voia întâmplării, fiecare călătorie necesită o planificare atentă. Și pe lângă distracție, siguranța camarazilor este o prioritate. Deci, după această scurtă întrunire, ne-am reluat drumul către destinația următoare, urmând să traversăm zone spectaculoase precum Valea Cernei, un colț de rai.
Vremea s-a dovedit a fi schimbătoare, făcându-ne să ne schimbăm constant echipamentul de ploaie. Totul a decurs aproape fără probleme, cu excepția vremii care se juca cu noi. Astfel, am reușit să ne bucurăm de toate curbele pitorești care ne-au condus până la primul punct de oprire impresionant, Podul lui Dumnezeu, o minune naturală ce nu trebuie ratată. Drumul către Svinița s-a scurtat rapid, având atâtea frumuseți în jur.
Vremea, în mod ironic, ne-a împins pentru ultima dată să ne echipăm cu hainele de ploaie, deoarece a început o ploaie serioasă. Avansam cu entuziasm pe drumurile umede și sinueuse către destinația noastră, când, surpriză, motocicleta mea a început să aibă probleme și a cedat după câteva curbe. Am tras pe dreapta, confuz și surprins, nu mă așteptam la așa ceva.
Matias și Yoyo au fost primii care au încercat să readucă la viață motocicleta, dar fără succes. Noroc cu duba care ne însoțea.
Am descărcat bagajele din dubă, am încărcat motocicleta cu efort, aproape lacrimând de frustrare, dar am rămas optimist și încrezător că vom rezolva problema. Nu eram singur, ci însoțit de cei mai buni camarazi. După ce am încărcat motocicleta în dubă și am umplut-o cu bagaje, m-am urcat alături de Marius și am continuat călătoria.
Acest drum mi s-a părut cel mai anevoios si lung, probabil datorită distanței de motocicleta mea și de camarazii care se îndepărtau într-un uruit asurzitor.
În cele din urmă, am ajuns la Svinița, unde am fost nevoiți să dăm motocicleta jos pentru că Marius trebuia să schimbe duba cu alta, pentru ca și aceasta avea probleme. Tocmai bine, eram nerăbdător să încerc să rezolv problema. Împreună cu Yoyo și Matias, am deschis motocicleta și după câteva ore de meșterit, am concluzionat că era o problemă la alimentarea cu benzina, dar nu ne-a fost foarte clar care era problema exactă.
Ne-am recompensat munca cu o bere, dar nu înainte de a găsi o posibilă soluție la Reșița. Primarul din Svinița ne-a povestit despre istoria locului și a oamenilor și ne-a servit cu cel mai bun borș de pește.

Sârbii din Svinița, o comună în județul Mehedinți, reprezintă o minoritate etnică semnificativă în România, având o prezență majoritară în localitatea respectivă. Istoric, populația sârbească din România a fost mai numeroasă în trecut, dar a fluctuat de-a lungul secolelor datorită migrațiilor și evenimentelor politice. De exemplu, în perioada comunistă, mulți sârbi din Banat au fost deportați în Bărăgan, cu permisiunea de a se întoarce la casele lor după 1956.
A doua zi, am încărcat motocicleta în duba nouă și ne-am îndreptat spre atelierul din Reșița. În momentul în care am ajuns, impreuna cu renumitul mecani ne-am înarmat cu sculele necesare și am început să demontam din nou motocicleta.

După multe ore si speranțe, am realizat că singura soluție era înlocuirea pompei de benzină. Pe scurt si mai simplu spus, aceasta era situația.
După o petrecere memorabilă la Reșița, a doua zi am privit cu inima strânsă cum camarazii mei pleacau, si am simtit un puternic sentiment de tristețe.
Mi-am recăpătat repede echilibrul, am încărcat motocicleta pe platformă și am pornit către București, un drum care nu a fost lipsit de aventuri.
Exact la ieșirea din Reșița, am înlocuit mașina care tracta platforma cu o Skoda, vehicul cu care am fi ajuns la București dacă nu s-ar fi defectat motorul. Mai exact, fix înainte de Pitești, biata Skoda a cedat.
Astfel, in miezul noptii a trebuit să apelez la ajutorul soției mele, care a venit cu mașina pentru a ne ajuta să ajungem cu motocicleta acasă. Am adormit gândindu-mă la toate lucrurile pe care trebuie să le fac a doua zi pentru a pune motocicleta în funcțiune și a porni rapid pe urmele băieților. Am încercat să o repar câteva zile, dar, din păcate, a devenit clar că nu pot face nimic până când nu vine noua pompa de benzină, pentru că ea era problema.
Între timp, camarazii mei treceau de la un obiectiv la altul, explorând în profunzime tot ceea ce ne propusesem să facem.
Eram incapabil să particip, așa că urmăream cu neputință toate mesajele și fotografiile de pe Whatsapp. Mă bucuram pentru ei și încercam să îmi imaginez experiențele prin care treceau. Din păcate, îmi este greu să redau în cuvinte ceea ce au trăit ei, așa că voi lăsa fotografiile să vorbească în locul meu.
... dar sa nu uitam ca anul viitor o sa fie o noua Hai Huiala.
La ediția a 10-a din anul următor, sper să nu mai întâmpin niciun gen de surprize și să pot participa la întreaga experiență.
Comments