Jurnal de călătorie

După 4.500 de kilometri prin Europa, concluzia mea despre Pan America era destul de simplă: îmi place. Îmi place foarte mult. Mă simt excelent pe ea, îmi place cum merge, îmi place cum arată și, după zile întregi prin Dolomiți, autostrăzi, pasuri și câte o mie de kilometri într-o zi, ajunsesem în punctul acela foarte bun într-o relație cu o motocicletă în care nu mai stai să analizezi permanent ce face. Pur și simplu mergi. Și, sincer, nu prea găseam ceva care să-mi displacă.

În articolul trecut, când povesteam cum am ajuns, după atâtea calcule, comparații și răzgândiri, să-mi cumpăr tot un Harley, spuneam despre noua Pan America că „urmează să ne cunoaștem”. Era probabil cea mai corectă concluzie pe care puteam s-o trag atunci, pentru că una este să stai pe o motocicletă în showroom, să citești specificații, să faci un test și să te convingi că ai luat decizia corectă, și cu totul altceva este să trăiești câteva mii de kilometri împreună. Nu mă g

Cred că India a început să mă coste mai mult decât am calculat inițial. Biletele au fost plătite, expediția s-a terminat, Royal Enfield-ul a fost predat, am făcut cele 11 ore cu autocarul înapoi spre Delhi, m-am bucurat nefiresc de tare de un hotel curat și am venit acasă convins că aventura „Sfânta Vacă” s-a încheiat. Numai că nu s-a încheiat. Pentru că undeva prin Himalaya, probabil în ziua aceea în care am făcut peste 100 km de off-road, s-a întâmplat ceva ce n-am luat suf

Nu mi-am dorit să merg în India. Cred că este important să spun asta de la început, mai ales pentru că articolul acesta este despre o călătorie care, până la urmă, mi-a plăcut. Aveam o problemă cu India înainte să ajung acolo și problema se numea, foarte simplu, mizerie. Văzusem suficiente imagini, citisem suficiente povești și îmi formasem în cap o imagine destul de clară despre ce urma să găsesc acolo, iar eu nu eram deloc nerăbdător să verific dacă imaginea mea este corect